
O nouă stradă din municipiul Botoșani va fi asfaltată în perioada imediat următoare. Este vorba de strada Macului din cartierul Tulbureni pentru care Primăria Botoșani a alocat un buget de 2,7 milioane de lei.
Investiția este finanțată din bugetul municipiului Botoșani. Primăria a lansat licitația pentru desemnarea firmei de construcții care va executa lucrările.
„Implementarea proiectului va conduce la îmbunătăţirea circulaţiei pe arterele municipiului şi reducerea impactului asupra factorilor de mediu şi a riscurilor de accidente, acces facil pentru operatorii de salubritate în vederea ecologizarii arterelor de circulatie, acces facil pentru masinile de salvare si pompieri”, susțin reprezentanții Primăriei.
Strada Macului din municipiul Botoșani, în lungime totala de 670.0 metri, este compusă din trei tronsoane dupa cum urmeaza: – Tronson 1 cuprins intre str. Tulbureni si str. Rediu/Marului, cu lungimea de 490.0 metri; – Tronsonul 2 este fundac, se desprinde din str. Macului – Tronson 1, cu lungimea de 110.0 metri; – Tronsonul 3 este fundac, se desprinde din str. Macului – Tronson 1, cu lungimea de 70.0 metri.