„Păi, dacă e, să facem show până la capăt!” – Liviu Alexa nu doar își expune picturile, ci construiește un întreg univers…
Pentru “crăița” de inimă neagră, Liviu Alexa a ales să o aducă pe Dochia în zilele noastre într-o cabină de probat haine…
Maramureșul, adică județul, e un soi de hudă a României. Iar Baia Mare e epicentrul hudei, e Baia Mare. “Hudă” în “limba”…
În cursul zilei de luni, 30 martie, în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmerie a observat o femeie întinsă pe trotuar,…
La data de 30 martie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24…
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o avertizare Cod galben de inundații, valabilă până miercuri, la…
Liviu Alexa vă prezintă în Strict Secret un caz demn de un thriller rusesc, atâta că acțiunea se întâmplă la Târgu-Mureș. Doi…
Meteorologii anunţă că, până marţi dimneaţă, vor fi intensificări ale vântului în Moldova, Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în vestul…
Joimărița și Nzinga, a 14-a și a 15-a carte de filcău, sunt două personaje feminine de care extrem de puțini dintre voi…
Procurorii au făcut, vineri, percheziţii la sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), într-un dosar care ar viza munca fictivă a unor…
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până sâmbătă la…
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, până luni dimineaţă. La munte, se va depune strat nou de…
Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare, după ce în locuința acestuia au…
Polițiștii din Botoșani efectuează, vineri, percheziții la locuințele unor persoane fizice, dar și la sediul Primăriei orașului Ștefănești, a informat purtătorul de…
Meteorologii au emis, joi, mai multe avertizări cod galben de vânt putermic, fiind vizate zonele montane, dar şi sudul Banatului, Oltenia, cea…
