Locuitorii comunei Mihai Eminescu au primit, în sfârșit, răspunsul mult așteptat cu privire la soarta noului dispensar medical din Ipotești. Deși clădirea a fost finalizată de ceva timp, ușile au rămas închise din motive birocratice, o etapă necesară, dar consumatoare de timp, care s-a apropiat de final.
Primarul comunei, Andreea Alecu Gireadă, a clarificat situația, explicând că întârzierea nu a ținut de lipsa de voință locală, ci de circuitul documentelor la nivel central.
„Am primit câteva întrebări în legătură cu dispensarul medical uman privitor la faptul că de la data recepției și până în prezent acesta nu a fost funcțional. Este vorba despre procedura de inventariere. După data recepției a trebuit ca primăria să primească protocolul de predare- primire de la Compania Națională de Investiții, după care a fost necesară emiterea hotărârii de inventariere, transmiterea tuturor documentelor către Ministerul Dezvoltării, care primește documente de la întreaga țară în legătură cu inventarierea bunurilor în domeniul public, așadar a fost nevoie să așteptăm ca această procedură să fie finalizată. În momentul de față avem documentația de atribuire finalizată drept pentru care în martie sau aprilie, imediat ce vom avea bugetul, vom scoate și noi la concesiune dispensarul medical uman”, a declarat primarul comunei Mihai Eminescu, Andreea Alecu Gireadă.
Mai mult decât un simplu cabinet, un centru medical integrat
Viziunea administrației locale pentru acest spațiu depășește modelul clasic al unui cabinet de țară. Pe lângă prezența unei farmacii și a medicinii de familie, noul dispensar este proiectat să devină un punct de referință pentru specializări diverse. Datorită dotărilor moderne deja existente, pacienții nu vor mai fi nevoiți să facă drumuri lungi către spitalele din oraș pentru investigații de bază.
„Rămân în continuare cabinete medicale pentru stomatologie, reumatologie, cardiologie, dar din punctul meu de vedere, pentru că sunt dotate cu ecografe, cu EKG-uri, cu tot felul de aparatură medicală specială, consider că își pot desfășura activitatea mai mulți medici pe diferite specializări în cadrul dispensarului”, a adăugat primarul.
Planul Andreei Alecu Gireasă este de a atrage cât mai mulți specialiști care să profite de infrastructura modernă a clădirii.
