Eveniment

Incendiu la un service auto din municipiul Botoșani

Un incendiu s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, în parcarea unui service auto din municipiul Botoșani, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Potrivit acestora, două autoturisme au fost cuprinse de flăcări, iar un bărbat care a observat focul a sunat după ajutor la pompieri.

 

‘La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardeau două autoturisme, cu flacără și degajări mari de fum, dar și o parte din geamurile și ușile service-ului auto. Din cauza căldurii degajate au fost afectate o altă mașină, dar și aproximativ 70 de metri pătrați din acoperișul service-ului auto’, a precizat ISU.

Pompierii mai spun că intervenția rapidă a făcut ca flăcările să nu se extindă la întreaga clădire, cu o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați, dar și la alte patru autoturisme din apropiere.

 

Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.