
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a transmis un mesaj către părinți la început de an școlar prin care îi îndeamnă să nu mai strângă bani pentru fondul școlii sau fondul clasei întrucât în școlile din municipiul Botoșani s-au făcut investiții uriașe.
„Avem investiții în învățământul botoșănean la un nivel istoric. Niciodată nu au fost făcute atât de multe investiții în școlile botoșănene”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
El a menționat că o parte dintre proiectele de modernizare a unităților de învățământ au fost deja finalizate, altele sunt în desfășurare și urmează să fie terminate în scurt timp. Mai mult decât atât, Primăria intenționează să aplice și pentru noi proiecte europene prin care să fie reabilitate și școlile care nu au intrat în această primă etapă.
„Școlile dispun de finanțarea necesară pentru a avea toate cele indispensabile, de aceea nu trebuie și nu este normal să se ceară părinților bani pentru așa-numitul „fond al clasei”, nici pentru materiale sanitare, nici pentru cele ce țin de educație”, spune Cosmin Andrei.
Edilul susține că așteaptă sesizări din partea părinților care întâmpină astfel de cerințe.
„Nu ar trebui să plătiți deloc pentru fondul școlii, să nu vă mai ceară nimeni bani pentru materiale sanitare la toaletă sau alte nevoi ale școlii și să scăpăm odată pentru totdeauna de fondul clasei. Dacă totuși se întâmplă acest lucru, vă rog să ne comunicați”, spune edilul.