Eveniment

Accident cu zece victime după coliziunea dintre un microbuz si un autoturism

Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul național 29 B, în localitatea Văculești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Potrivit acestora, în accident au fost implicate un microbuz, în care se aflau 17 persoane, și un autoturism.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentelor Botoșani și Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, dintre care și cea de terapie intensivă mobilă, cinci aparținând SAJ, dar și autospeciala de transport personal și victime multiple.

‘Aceștia au constat faptul că în autoturism pasagera din dreapta șoferului era încarcerată. Aceasta a fost scoasă din interior de pompieri, fiind conștientă și cooperantă. A fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Toate cele 17 persoane care se aflau în microbuz, în momentul producerii evenimentului, erau ieșite din interior. Din cei 17 pasageri, nouă sunt transportați la spital, trei la Spitalul Județean de Urgentă Botoșani și șase la Spitalul Municipal Dorohoi’, au precizat oficialii ISU.

Microbuzul era înmatriculat în Ucraina. Se pare că accidentul s-a produs ca urmare a pătrunderii autoturismului pe contrasens.

Exit mobile version